Casino Cipru

Primul complex de casino Cipru – obiectiv turistic național

În timp ce unele țări își scot în evidență frumusețile naturale, peisajele și cultura, Cipru iese în evidență prin transformarea unui complex de cazinouri într-un obiectiv turistic național. Ministrul turismului a declarat nu o singură dată faptul că acest resort va avea o importanță deosebită în dezvoltarea turismul de pe insulă.

City of Dreams Mediteranean Casino – cel mai mare complex de cazinouri din Europa

Nu vorbim de un simplu casino Cipru, ci de un întreg complex ce va deveni elementul central în strategia insulei de a fi o destinație pentru turismul de lux. Lucrările la acest resort au început în vara anului trecut și se dorește ca până în anul 2021, primul complex integrat de cazinouri din Cipru să fie complet operațional.

Acest complex va fi amplasat în Limassol și ar urma să creeze aproximativ 6.500 de locuri de muncă noi. Se estimează că după deschiderea complexului, numărul de turiști în Cipru va crește cu aproximativ 300.000, iar economia locală va crește cu până la 700 milioane de Euro.

Ideea unui complex de cazinouri în Cipru a pornit de la tendințele anilor trecuți. S-a observat că turismul și activitățile de petrecere a timpului liber au fost motoarele cheie ale economiei acestei țări, iar un casino Cipru nu doar ar atrage mai mulți turiști, ci și mai mulți bani. Ministrul turismului a declarat că acest resort va ajuta la creșterea notorietății țării și la punerea ei pe o listă a destinațiilor ”must-visit”.

În afara unui casino Cipru, complexul va cuprinde și un hotel cu diverse săli de ședință și conferințe, restaurante, baruri, dar și multe alte atracții și locații de petrecere a timpului liber. Investiția se ridică la aproximativ 650 milioane de Euro și va fi susținută de către Melco International Resorts and Entertainment.

Casino Cipru temporar până la deschiderea complexului

Până ce complexul de cazinouri va fi gata în anul 2021, s-a deschis deja un cazinou temporar la Limassol și 2 cazinouri satelit la Nicosia și Larnaca, urmând ca în acest an să își deschidă porțile  încă 2 cazinouri la Famagusta și Paphos. Un lucru important de menționat este faptul că acest complex de cazinouri din Cipru este primul proiect al grupului Melco din afara Asiei.

Primul cazinou temporar a fost inaugurat în luna iunie a anului trecut și are 33 de mese de joc, 242 de slots-machines, o cameră pentru oaspeți VIP, un restaurant și două baruri. Din prima lună de funcționare, statisticile au arătat faptul că acest proiect pilot este unul de succes. Numărul de vizitatori preconizat a fost depășit cu mult, peste 34.000 de oameni din 41 de țări diferite trecând pragul acestui casino Cipru. Mai mult decât atât, peste 6.000 de vizitatori s-au și înregistrat ca membri în programul de loialitate al cazinoului. Cei mai mulți turiști care și-au încercat norocul la acest cazinou satelit din Limassol au fost din Grecia, Israel, România, Rusia și Marea Britanie. Cele mai populare jocuri din cadrul cazinoului au fost sloturile, urmate de jocul de ruletă american. La puțin timp după deschiderea cazinoului din Limassol, s-a și înregistrat un câștig spectaculos de 500.000 de Euro la jocul de ruletă. De partea cealaltă, cea mai mare pierdere a unui jucător la Roata Norocului în cadrul acestui cazinou a fost de 130.000 de Euro.

Cel de-al doilea casino Cipru satelit a fost inaugurat în Nicosia, în luna decembrie 2018. Are 5 mese de joc, 50 de aparate de păcănele, un restaurant și un bar. Statisticile arată că numărul mediu de vizitatori pe zi al acestui casino este de aproximativ 600. Al treilea cazinou satelit al proiectului a fost lansat tot în luna decembrie a anului 2018, la Larnaca. Acesta a fost deschis chiar în incinta aeroportului din Larnaca, în două spații diferite, cu 42 de aparate de păcănele. Prima zonă a cazinoului este accesibilă doar clienților din zona de plecări a aeroportului, în timp ce zona a doua este localizată în zona de sosiri și este accesibilă tuturor. Cazinoul din Larnaca este singurul care are doar sloturi, și nu și jocuri de masă. Se preconizează că următoarele două cazinouri satelit vor fi deschise în luna aprilie a acestui an.

Dezvoltarea industriei de cazinouri din Cipru, o idee veche

Dezvoltarea unei adevărate industrii de gambling în Cipru este o idee veche de cel puțin 5-6 ani, de când oamenii aflați la putere pregăteau un cadru legislativ care să permită dezvoltarea de cazinouri și revigorarea economiei. Un lucru interesant despre istoria jocurilor de noroc în această țară este faptul că Cipru a fost divizat în anii 1970, atunci când nordul insulei a fost invadat de turci. În acel moment, partea de sud nu a exploatat deloc potențialul jocurilor de noroc, în timp ce partea de nord a începutut să își concentreze eforturile pe atragerea amatorilor de cazinouri din Rusia, Israel și țările arabe. În momentul în care în anul 2009, în Rusia au fost scoase în afara legii majoritatea formelor de jocuri de noroc, cazinourile și sălile de jocuri mecanice, Cipru a profitat de așezarea strategică pentru a atrage vizitatori ruși cât mai bogați, care să joace la cazinouri și să contribuie semnificativ la creșterea economiei țării.

Pe același principiu a luat naștere și ideea unui resort de cazinouri care să ajute la creșterea notorietății Cipriului ca și destinație turistică pentru iubitorii de jocuri de noroc. Pentru a elimina concurența, autoritățile cipriote au emis o singură licență pentru a deschide un cazinou pentru o perioadă de 15 ani. Astfel, stațiunea-casino Cipru, prima de acest fel din Europa, a fost atribuită consorțiului internațional Melco-Hard Rock Resorts. Aprobarea licenței pentru acest complex de cazinouri este o parte a planului guvernamental de a revitaliza economia insulei după problemele întâmpinate recent.

Anul trecut, s-a înregistrat o creștere a numărului de turiști în această țară cu 7.8%, cei mai mulți dintre ei provenind din Marea Britanie (1.32 milioane). Pe locul doi, din punct de vedere al numărului de turiști, s-a situat Rusia (785.000) și Israel (233.000). Abia așteptăm să vedem cum se vor schimba aceste statistici în anul 2021, atunci când se va deschide cel mai mare complex de cazinouri din Europa!

Citește și articolul despre top 10 vedete pasionate de casino!