managementul timpului
ALTE ARTICOLE  /   Blog  /   ianuarie 10, 2020   /   Cristian

Trucuri pentru a-ți organiza eficient timpul

2020 a început, așa că e momentul să lucrăm la rezoluțiile pentru noul an. Una din rezoluțiile cel mai frecvent întâlnite pe liste este eficientizarea timpului. Atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, ne confruntăm cu faptul că ne-ar plăcea să facem mai multe lucruri sau avem de făcut mai multe lucruri, dar suntem însă mereu constrânși de timp. Imaginea celor care reușesc să facă foarte multe lucruri într-un mod echilibrat, fără a se epuiza și fără a părea niște roboți poate părea imposibil de atins, dar poți ajunge și tu acolo. Astăzi explorăm câteva metode prin care îți poți organiza eficient timpul, astfel încât să devii mai productiv!

Indiferent dacă vrei să obții o performanță mai bună la job sau dacă vrei să îți eficientizezi timpul astfel încât să te concentrezi pe viața personală, timpul va fi mereu resursa limitată. Prin urmare, ai nevoie să îl folosești eficient. O organizare defectuoasă a timpului devine un factor de stres, iar pe termen lung îți poate scădea încrederea de sine și genera sentimente negative precum frustrarea sau regretul.

Procesul de eficientizare este într-adevăr complex și necesită schimbări pe mai multe planuri (modul de lucru, stilul de viață, prioritizarea scopurilor și a dorințelor etc), însă o bună organizare te va ajuta considerabil. Schimbările oricât de mici, aplicate progresiv, vor avea efecte uriașe.

Ce importanță are managementul timpului?

calendar managementul timpului

Abilitățile de gestionare corectă a timpului nu sunt native, sunt calități care se pot cultiva. Trebuie să investești ceva efort, dar atât timp cât investești în tine, și rezultatele sunt pe măsură.

Importanța pentru job

Stăpânirea abilităților de management al timpului îți va oferi o eficiență sporită la locul de muncă, acolo unde performanța te ajută să avansezi în carieră.

Cei aflați în poziții de conducere au cu siguranță capacitatea de a-și gestiona bine timpul, având în vedere că au sarcini multiple și complicate de realizat. Managementul timpului te ajută să-ți atingi obiectivele, să identifici prioritățile și să creionezi o imagine de ansamblu a muncii tale. Dacă deprinzi câteva metode de management al timpului, vei comunica mai bine, vei ști să delegi sarcini, să te adaptezi mai ușor la schimbări și să valorifici corect timpul pe care îl ai la dispoziție. În acest mod, vei constata că îți îmbunătățești și starea generală.

Importanța pentru viața personală

Pe plan personal, managementul timpului îți poate oferi mai multe momente alături de prieteni și cei dragi, șansa de a explora pasiuni și hobby-uri sau de a duce un stil de viață mai sănătos.

Auzi probabil destul de des replici de genul „Aș merge la sală, dar nu am timp” sau „Mi-ar plăcea să învăț mai multe lucruri, dar când să mai apuc?”. Este foarte important să analizăm dacă într-adevăr nu avem timp. Ce faci în timpul în care nu apuci să mergi la sală sau la lecțiile de caligrafie sau de pian pe care ți le-ai dorit întotdeauna? În unele cazuri, acel interval de câteva ore chiar nu există. De cele mai multe ori însă, e vorba de fapt despre un timp mort, în care nu se întâmplă mare lucru, guvernat de confort și de monotonie.

Trucuri pentru organizarea eficientă a timpului

trucuri organizea timpului

Managementul timpului înseamnă stabilirea unui set de reguli pe care trebuie să le respecți pentru a ști cum îți organizezi eficient această resursă prețioasă. Înainte de toate, analizează-ți rutina și află cum îți petreci timpul pe parcursul unei zile. De multe ori ești subiectiv și nu poți identifica dinainte cât timp aloci fiecărei activități.

O aplicație de gestionare a timpului (ex. Toggl) se poate dovedi a fi foarte utilă.

Aceasta te poate ajuta să monitorizezi tot ce faci timp de o săptămână. Apoi descarci rapoartele și începi să evaluezi. Vei depista mult mai ușor ce anume trebuie îmbunătățit. Aplicația e ușor de instalat pe smartphone și o ai mereu la îndemână, iar rezultatele te vor surprinde cu siguranță. Există mai multe aplicații din care poți alege.

După ce ai un reper asupra modului în care îți petreci timpul, poți trece la următorul pas și anume stabilirea unor targeturi noi. De exemplu, poți spune că vrei să lucrezi la un task fără întrerupere pentru un anumit interval, că vrei să faci o plimbare în pauza de masă, să mergi la sală după birou sau să vorbești la telefon cu un prieten sau o rudă. Deși poate părea ciudat să îți programezi astfel de lucruri, vei vedea că ai mai multe șanse să le realizezi dacă ai un plan.

Pe lângă aceste targeturi, e important să îți setezi și repere de timp.

Cei mai mulți oameni sunt mai productivi la începutul zilei. În acest caz, este util să programezi taskurile sau problemele mai importante pentru acest moment al zilei. Nu te supraaglomera însă în prima parte a zilei, pentru că e posibil să resimți oboseala și să ajungi să pierzi din timpul de care ai putea profita în a doua parte a zilei. Ia lucrurile treptat, fără a pune prea multă presiune. Foarte multă lume își propune din start să facă foarte multe lucruri și ajunge să nu termine nimic.

Încearcă să fixezi un timp realist pentru fiecare proiect și activitate și nu depăși limitele. Poți aloca și timp pentru situații neprevăzute, dar nu exagera cu acesta. Treptat, folosind aplicația, vei identifica unde pierzi timp și unde ești eficient. Dacă preferi să ai o agendă sau un jurnal în care să notezi lucruri, poți monitoriza cum îți petreci timpul de la birou sau după muncă și în scris. Notează-ți ce ai făcut în fiecare interval orar, fie pe parcursul zilei, fie seara, la final.

Este esențial să aloci timp și pentru relaxare. Mai ales la birou, pauzele de zece minute la fiecare oră sunt recomandate inclusiv de medici. Nu neglija pauzele, pentru că au și ele rolul lor. O schimbare pe care o poți încerca însă este schimbarea tipului de pauză. În loc de pauze alocate viciilor (ex. cafea, țigări), poți încerca puțină mișcare. O plimbare scurtă în aer curat te va revigora și îți va readuce pofta de muncă. Există diverse extensii pentru browser care te pot anunța atunci când e momentul să iei o pauză (ex. Break Time). Aceste extensii pot fi chiar personalizate, astfel încât să îți amintească nu doar de pauză, ci și de scopul ei. Poți programa pauze pentru stretching, pentru a-ți odihni ochii, pentru a bea apă etc.

Managementul timpului la birou

managementul timpului la job

Iată câteva trucuri care te vor ajuta să-ți organizezi activitatea mai eficient!

1. Înainte de întâlniri, determină rezultatele dorite. Fixează un scop clar în minte înainte de a începe întâlnirile. Echipa ta va pierde mai puțin timp, revenind la muncă imediat ce discuțiile se finalizează concret cu concluzii.

2. Setează o limită de timp pentru fiecare sarcină pe care o ai de făcut. Identifică folosind aplicația de gestionare a timpului ce îndatoriri durează mai mult decât e necesar și unde pierzi timp inutil. Elimină pauzele neprogramate și menține un ritm de lucru constant zi de zi. Apoi, dacă nu folosești deja o aplicație de task management la birou (ex. Asana, Trello), ar fi o idee bună să începi acest lucru.

3. Planifică-ți activitatea săptămânală din timp. Dacă nu ai un plan pentru toată săptămâna, te vei concentra mai greu asupra priorităților. Dacă vrei ca luni dimineață să fii liniștit și să știi cum va decurge întreaga săptămână, atunci vineri sau duminică stabilește pe hârtie ce obiective ai de atins și cum te organizezi. O listă cu sarcini zilnice îți va trasa exact activitatea. Nu uita totuși că nivelul de energie și creativitate nu este același în fiecare zi. Programează sarcini cu prioritate scăzută pentru luni sau orele de la finalul programului. Poți aborda sarcinile creative și solicitante marți sau miercuri. De joi, energia începe deja să scadă.

4. Integrează eficient taskurile neașteptate. Uneori, mai apar și taskuri neașteptate pe parcursul zilei. Notează-le într-o listă separată și prioritizează ordinea lor. După ce le termini, asigură-te că reiei taskurile lăsate pe hold.

5. Impune-ți pauze de relaxare și respectă-le. Sunt la fel de importante ca munca în sine. Concentrarea scade dacă te focusezi timp prea îndelungat.

6. Optimizează-ți mailul. Atunci cand ești conectat la internet, ai tendința să petreci timp consultând mailul în mod excesiv, din oră în oră. Cea mai bună modalitate de a nu pierde timpul este să sortezi mesajele primite, în mod organizat, și să nu îți aglomerezi căsuța de e-mail cu mesaje inutile. Există câteva trucuri care te ajută să setezi și să organizezi rapid inbox-ul. Arhivează în primul rând mesajele vechi. Prioritizează mesajele cu etichete : urgent, în așteptare, acțiune, neimportant. Folosește filtre cu care să selectezi exact mesajele care te interesează. Poți eticheta chiar și newsletterele prin configurarea unui filtru pentru fiecare e-mail care conține cuvântul „Dezabonare”. Un alt truc este să activezi răspunsul automat și să creezi șabloane pentru diferite situații. Când trimiți mesajul îl poți personaliza, dar având deja un șablon, economisești timp.

7. Blochează distragerile din timpul lucrului. Telefonul este sursa principală de distragere, așa că îl poți ține la distanță sau cu ecranul în jos, pentru a nu vedea notificările. De asemenea, folosește funcția „nu deranjați” disponibilă în diverse aplicații și chiar impune-ți să nu îți distragi atenția.

8. Nu face multitasking. Cercetătorii au demontat deja mitul multitaskingului. Deși pare ideal să faci multe lucruri simultan, vei vedea că nu e deloc așa. Nu vei putea menține standardele de calitate și e posibil chiar să uiți de niște aspecte importante. Concentrează-te la fiecare lucru pe care îl ai de făcut și nu te apuca de altceva până nu ai finalizat sarcina anterioară.

9. Nu aștepta inspirația, apucă-te de lucru imediat. Unii artiști așteaptă inspirația, alții se blochează în pană de idei. Chiar și oamenii de afaceri își pregătesc mediul perfect pentru a elabora proiectele serioase. Este doar un mit. În momentul în care te concentrezi doar pe ce ai de făcut, vei vedea că focusarea duce la idei și la rezultate. Dacă simți că mediul exterior te distrage, poți lucra singur, pentru a vedea lucrurile dintr-o perspectivă exterioară. La fel și invers, dacă lucrezi mai mult singur, poți cere părerea colegilor. De multe ori, schimbul de idei ajută.

10. Nu te lăsa ispitit de pierderea timpului fără rost dacă simți că nu ai rezultate. Atunci când ai un blocaj, e mai bine să iei o pauză decât să te forțezi să continui. De multe ori, o scurtă pauză te poate ajuta să schimbi perspectiva și să găsești o abordare de succes.

Chiar dacă nu îți ies lucrurile din prima sau eșuezi în mod repetat, poți învăța din greșeli. Depistează piedicile și încearcă să îmbunătățești lucrurile treptat. Nimeni nu devine organizat și productiv peste noapte.

Managementul timpului personal

managementul timpului personal

Dacă în cazul lucrului de la birou ai câteva repere impuse cu privire la performanță, atunci când vine vorba de timpul personal, lucrurile sunt complet diferite. Ai libertate maximă pentru a alege cum îți folosești timpul și alături de cine. Tocmai acest lucru devine o piedică pentru mulți.

Unele persoane au o listă clară cu lucrurile pe care ar vrea să le facă sau persoanele cu care ar vrea să se întâlnească. Altele au nevoie de un exercițiu de explorare pentru a-și da seama de ele. Este important să îți acorzi răbdare.

În același timp, unele persoane sunt mai active din fire, pe când altora le plac mai mult activitățile statice. Acest lucru nu trebuie confundat însă cu starea de confort și lenea.

Iată câteva idei care te-ar putea ajuta!

1. Fii răbdător cu tine și testează diverse activități. Nu trebuie să rămâi la aceleași pentru totdeauna. Poate vei descoperi că de fapt nu îți place o activitate și îți place în schimb o alta.

2. Menține un ritm. Vei vedea că este ușor să începi lucruri, dar mai greu să te ții de ele. E important să menții un ritm. Ritmul ajută creierul să automatizeze procesele și să simplifice lucrurile. Primele dăți în care mergi la sală sunt mai dificile, dar după o lună devine mai simplu. După câteva luni, obiceiul este deja bine format. Același lucru se aplică și la învățatul unui instrument sau crearea unei rutine alături de prieteni.

3. Nu uita de pauze. La fel ca în cazul jobului, este important să îți oferi momente de pauză. E normal să ai și cheat days sau intervale / zile în care improvizezi. Asigură-te de asemenea că lași timp între diversele activități, astfel încât să nu alergi încontinuu de colo-colo.

4. Găsește-ți motivația. Unele persoane găsesc ușor motivația interioară pentru a se pune în prim plan și a lucra pentru bunăstarea generală proprie, chiar și când ea presupune lucruri care nu sunt neapărat percepute drept plăcute – ex. „Nu îmi place să merg la sală, dar vreau să fiu sănătos”. Alte persoane vor avea nevoie de puțin ajutor pentru a găsi această motivație și a o menține. În acest caz, te poate ajuta să îți găsești un partener sau un trainer / profesor / instructor care să se alăture scopului tău.

5. Folosește o agendă sau un jurnal (chiar și virtuale) pentru a-ți planifica și monitoriza activitățile. Opțional, poți începe să îți monitorizezi și starea sau nivelul de energie din fiecare zi, astfel încât să îți observi nu doar progresul în materie de numărul de activități pe care le faci, ci și rezultatul acestora. Notează dacă ai fost fericit / mulțumit sau nu, dacă nivelul de energie a fost mic sau mare etc.

6. Folosește un calendar (Google Calendar, Apple Calendar) în care să ai un overview atât pentru planurile personale, cât și pentru cele legate de job. Vei putea vedea în felul acesta cât de pline sunt zilele și vei putea planifica mai ușor activități noi sau neașteptate.

Nu există o rețetă standard de succes. Cert este însă că există niște principii de bază pe care le poți aplica pentru a deveni mai organizat și a te bucura mai bine de timpul tău.

Concluzii

Dacă poți aplica măcar câteva din strategiile de management al timpului, treptat se va produce schimbarea pe care o aștepți. Dacă elimini perioadele pierdute cu acțiuni inutile, vei câștiga timp pentru tine și chiar și timp pentru pauze. Setează-ți prioritățile, testează mai multe strategii și instrumente de organizare a timpului și cel mai important, nu mai amâna momentul! Mult succes!

logo maxbet casino online

Maxbet

100 RON Fără Depunere la Maxbet Casino

Alte Articole

casino online forum

SuperCazino Forum – Noul Forum de Casino Online

Noi lansăm o nouă platformă de casino online forum prin care ne dorim să adunăm toți jucătorii, fie ei avansați sau începători, de jocuri de noroc într-un singur loc, unde vor avea posibilitatea de a discuta despre orice subiect din domeniul jocurilor de noroc. Casino Online Forum – Dorința la Apartenență Din anii 80’ și […]

Citeste mai mult
Istoria jocurilor de noroc

Istoria jocurilor de noroc

Primele jocuri de noroc Bazându-ne pe dovezile oamenilor de știință, putem afirma că primele dovezi concrete care atestă începutul jocurilor de noroc au fost găsite în Mesopotamia, în jurul anului 3000 î. e. n. Astfel, istoria jocurilor de noroc începe cu descoperirea zarului, despre care se crede că a fost folosit pentru pariuri și pentru […]

Citeste mai mult
idei filme cu viruși și epidemii

6 filme despre epidemii de vizionat în această perioadă

Imaginaţia scenariştilor de la Hollywood nu cunoaşte limite, iar cea mai bună dovadă în acest sens este tot ceea ce trăim acum, odată cu pandemia cu COVID-19. Pasionaţii de cinematografie s-au grăbit să asocieze acest nou virus cu unele filme despre epidemii, producţii hollywoodiene din trecut. Adevărul este că atmosfera şi unele aspecte se aseamănă […]

Citeste mai mult

Fii la curent cu cele mai noi oferte la casino

Abonează-te la newsletter și asigură-te că nu pierzi nicio ofertă exclusivă