dependență jocuri de noroc
Blog  /   septembrie 16, 2020   /   Cristian

Jocul responsabil vs dependența de jocuri de noroc

Atunci când ai un hobby, este firesc să investești în el timp și bani, fără a avea regrete. Ce faci însă atunci când hobby-ul devine mai mult decât o pasiune, transformându-se într-o dependență? La fel ca orice altă adicție, dependența de jocuri de noroc îți poate aduce neplăceri, dacă nu înveți să o controlezi și să joci cu măsură. Află în continuare cum recunoști simptomele dependenței, dar și cum reușești să o stopezi, pentru a te bucura de plăcerea jocului, fără a simți apoi regrete.

simptome dependență jocuri de noroc

Dependența de jocuri de noroc – simptome

Simptomele unei dependențe sunt de obicei foarte clare pentru cei din jur, însă mai puțin vizibile pentru persoana dependentă. Totuși, dacă te cunoști destul de bine încât să îți poți înțelege și analiza reacțiile, îți vei putea da simplu seama dacă ai o dependență de jocuri. Iată care sunt principalele probleme cu care te confrunți în cazul unei astfel de adicții:

  • Îți dorești să joci cu măsură, însă nu te poți abține de la a accesa site-urile de gambling sau a intra în agenții, chiar și când îți impui să nu o faci.
  • Dacă nu joci, te simți agitat și nervos, te cerți cu cei din jur.
  • Nu ai un stil de joc responsabil, ci pariezi chiar și dacă nu ai bani și este necesar să te împrumuți pentru asta.
  • Simți nevoia să pariezi din ce în ce mai mult, sumele mici sau medii nu te mai satisfac.
  • Comiți fapte ilegale pentru a putea juca mai mult.
  • Îți minți familia și prietenii, ascunzând faptul că joci, pentru a masca faptul că ai o adicție jocuri de noroc.
  • Pui jocurile înaintea relațiilor și investești mai mult timp și mai mulți bani în gambling decât în alimente, facturi sau activități de familie.

Aceste comportamente sunt extremele la care poți ajunge atunci când nu adopți un stil de joc responsabil, dar pot fi evitate ușor dacă vezi jocurile de noroc așa cum sunt de fapt: o modalitate de a te distra, de a te relaxa și de a câștiga bani, nu un mod de viață.

De ce apare dependența de jocuri și cum o poți evita

De cele mai multe ori, dependența de jocuri de noroc se aseamănă cu cea a gamerilor, care ajung să petreacă nopți întregi în fața calculatoarelor. Există câteva motive pentru care poți ajunge să depășești limita dintre distracție și dependență. Ți le prezentăm în continuare și își explicăm cum poți face pentru a evita să ajungi prea departe:

  • Treci printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar și cauți o cale de salvare. Vestea bună este că un joc responsabil îți poate aduce de multe ori venituri suplimentare, însă nu trebuie să confunzi gamblingul cu o sursă constantă și sigură de venit. Până la urmă, așa cum spune și numele, este vorba de jocuri bazate pe factorul noroc. Încearcă să găsești soluții realiste și sigure pentru problemele financiare, discută fără rușine cu prietenii și familia, cere-le sfatul și chiar ajutorul. Odată ce te pui pe picioare, poți juca liniștit, fără teama de adicție de jocuri de noroc.
  • Simți o tristețe constantă și o nevoie de a-ți umple viața cu ceva și de a-ți uita problemele. Dacă ai trecut printr-o perioadă mai puțin fericită, în care ai pierdut o persoană dragă sau ai avut probleme de sănătate, este posibil să cauți scăparea în activități care să te țină ocupat și să îți acapareze gândurile. Este perfect normal să îți umpli timpul cu filme, cărți, jocuri sau ieșiri cu prietenii, important este să nu duci nimic către exces. Dacă pur și simplu joci din când în când, ca modalitate de deconectare, relaxare sau distracție, totul este în regulă. Dacă ajungi însă să scapi de depresie doar pariind constant sume tot mai mari și izolându-te de lumea exterioară, e semn că ai o problemă cu dependența de jocuri.
  • Dorința de adrenalină. Se poate să nu ai nici decepții, nici probleme sentimentale, ci doar să simți nevoia unei activități care să îți provoace entuziasm atunci când te plictisești. Cu toții avem nevoie de adrenalină, iar jocurile sunt o sursă simplă și rapidă din care o putem extrage. Ce poți face dacă simți că pasiunea pentru gambling se transformă din distracție în dependență de jocuri de noroc? Încearcă să limitezi pariatul și să introduci și alte activități generatoare de adrenalină în programul zilnic – sportul este un exemplu excelent în acest sens.
soluții adicție jocuri de noroc

Adicție jocuri de noroc – cum o tratezi

Dacă deja suferi de dependență de jocuri de noroc sau știi pe cineva care trece prin asta, cu siguranță cauți o soluție eficientă. La fel ca în cazul oricărei alte adicții, trebuie doar să urmezi câțiva pași ce te vor ajuta să treci repede de părțile negative și să te poți bucura din nou de plăcerea jocului responsabil:

  1. Recunoaște că ai o dependență de jocuri – nu este nimic rușinos în a avea o problemă, gândește-te că fiecare om a traversat în viață perioade bune și mai puțin bune. Faptul că ai o adicție nu spune nimic despre tine ca persoană, așa că nu te descuraja și nu îți fie teamă să discuți despre asta.
  2. Profită de soluțiile cazinourilor online pentru un joc responsabil. Cazinourile își doresc ca fiecare client să se simtă bine jucând și să facă asta fără a avea de suferit. De aceea, există diverse soluții pe care le ai la dispoziție pentru momentele în care vrei să te asiguri că joci cu măsură: poți stabili limite de depunere, poți alterna jocurile pe bani cu pariurile fără miză reală, poți alege să scazi progresiv miza, pentru a evita să joci valori prea mari sau – ca măsură drastică – te poți autoexclude pentru o perioadă. De asemenea, îți recomandăm să citești informațiile oferite de cazinouri pe această temă. Vei găsi online chiar și teste din care îți poți da seama dacă ai o adicție de jocuri de noroc.
  3. Păstrează o relație deschisă cu familia și prietenii. Nu te ascunde, ci mărturisește-le că ai o adicție de jocuri de noroc și contezi pe sprijinul lor. Lasă-i să fie alături de tine și să te ajute să îți organizezi bugetul. Dacă îți sugerează să te oprești sau să nu împrumuți bani pentru a juca, ascultă-le sfatul și, dacă simți că nu poți rezista tentației, caută ajutor profesionist. 
  4. Discută cu un terapeut sau cu un grup de sprijin. Poate nu ai încredere, însă îți garantăm: terapia chiar funcționează. Important este să îți dorești să îți fie mai bine și să apelezi la un specialist, care te va ajuta să găsești explicația pentru dependența de jocuri și să tratezi cauza. Există terapeuți și organizații care oferă sprijin gratuit, iar dacă te gândești să mergi la un psiholog cu tarif normal, cu siguranță vei simți în timp că investiția în tine merită și că pe termen lung te salvează de la cheltuieli mai mari.
  5. Organizează-ți bine timpul și banii. Impune-ți o sumă maximă de pariere și un interval bine definit în care poți juca. Fă-ți un program scris și nu te abate de la acesta, oricât de mult ți-ai dori.

Atât timp cât alegi să adopți un stil de joc responsabil și să consideri jocurile de noroc un hobby, nu un mod de a trăi sau de a-ți umple viața, vei vedea că gamblingul rămâne o activitate plăcută, relaxantă și inofensivă.

Alte Articole

pariuri alegeri parlamentare

Pariuri Alegeri Parlamentare 2020

Pariuri alegeri parlamentare – la ce case poți juca Cele mai diverse oferte sunt la Betano și eFortuna, în timp ce Casa Pariurilor și Betfair s-au mulțumit cu doar un fel de a paria: câștigătorul cursei la Camera Deputaților. Pariază în multe moduri la Betano Un mod de pariere pe care cu siguranță îl vei […]

Citeste mai mult
unibet poker

Unibet Poker – Bonusuri speciale pentru jucător

Unibet poker – ce variante de joc găsești și ce avantaje ai Un alt avantaj pe care îl ai de fiecare dată când joci Unibet poker constă în faptul că îți poți proteja identitatea, astfel încât să te bucuri de jocul preferat sub umbrela anonimatului. Cum se realizează acest lucru? Simplu: atunci când intri în […]

Citeste mai mult
unibet bingo

Unibet Bingo – distracție și premii pe măsură

Unibet Bingo – cum funcționează și ce fel de jocuri găsești La Unibet ai ocazia de a încerca mai multe tipuri de bingo: în acest fel nu te plictisești niciodată, iar distracția e garantată. În afară de jocurile uzuale de Unibet bingo, te poți oricând bucura și de 7 mini-jocuri de tip slot, care îți […]

Citeste mai mult

Fii la curent cu cele mai noi oferte la casino

Abonează-te la newsletter și asigură-te că nu pierzi nicio ofertă exclusivă