mesaje de Valentines day
ALTE ARTICOLE  /   Blog  /   ianuarie 31, 2020   /   Cristian

Cadouri și mesaje de Sfântul Valentin

Se apropie Ziua Îndrăgostiților și nu știi cum să surprinzi persoana iubită? Deși orașul se umple de jucării din pluș și obiecte inscripționate cu mesaje de Valentine’s day, cele mai frumoase cadouri nu sunt neapărat cele tradiționale. Fie că îți dorești să cumperi un cadou deosebit, fie că preferi o variantă clasică, ți-am pregătit o listă din care te poți inspira pentru 14 februarie. Pe lângă ideile de cadouri de Sfântul Valentin, vei găsi mai jos și o întreagă listă de mesaje din care poți alege varianta perfectă pentru jumătatea ta. Nu uita, de asemenea, că se obișnuiește să le faci urări de Sfântul Valentin și prietenilor sau membrilor familiei, pentru că și aceștia sunt oameni importanți în viața ta, de care te leagă un alt fel de iubire.

Idei pentru cadouri de Valentine’s Day

Secretul unui cadou reușit este unul simplu: pune-te în locul persoanei căreia i-l dăruiești și întreabă-te ce i-ar plăcea și ce și-ar dori cel mai mult. Ascultând cu atenție ceea ce-ți povestește și observând ce fel de produse preferă, vei reuși să găsești darul potrivit Iată în continuare mai multe variante de cadouri de Sfântul Valentin, pe care le poți adapta la preferințele persoanei iubite:

  • Cosmetice – sunt cadouri potrivite atât pentru femei, cât și pentru bărbați. O cremă de calitate, parfumul preferat sau un set întreg cu produse destinate răsfățului și îngrijirii sunt variante ideale pentru persoanele cărora le place să-și facă timp pentru ele însele.
  • Bomboane și flori – o variantă convenabilă de cadouri de Valentine’s day, florile și dulciurile vor înveseli ziua oricărei femei. Pentru ca surpriza să fie cu adevărat de efect, află din timp care sunt florile favorite ale iubitei tale. Dacă mergi pe această variantă, nu uita să cauți în magazinele de specialitate și felicitări de Sfântul Valentin, pe care să scrii câteva rânduri pentru jumătatea ta.
  • Obiecte personalizate – printre cele mai romantice cadouri de Sfântul Valentin, obiectele personalizate îi vor aminti întotdeauna persoanei iubite de dragostea pe care i-o porți. Poți alege să imprimi pe o cană, un mouse pad, o pernă sau un ursuleț poza ta sau a voastră, dar și un citat sau o declarație care vă reprezintă. Evident, te încurajăm să faci asta numai dacă jumătatea ta este genul care apreciază acest tip de romantism, fără a-l considera excesiv.
  • Bijuterii – dacă vrei să alegi o bijuterie pentru persoana iubită, observă-i cu atenție preferințele. Poartă aur, argint sau mai degrabă accesorii handmade, originale și colorate? Orientează-te în funcție de stil și preferințe, pentru că altfel riști să nu poarte produsul.
  • Smartphone – ce cadou poate fi mai bun decât un telefon, dacă vrei ca jumătatea ta să te aibă mereu în minte? Smartphone-ul merge cu noi peste tot, așa că poate fi unul dintre cele mai inspirate cadouri de Valentine’s day. Oferindu-i un telefon de ultimă generație îi demonstrezi cât de mult înseamnă pentru tine, iar, ca mare avantaj suplimentar, gândește-te că îi vei putea trimite pe acesta mesaje de Sfântul Valentin oricând vrei să-i declari iubirea.
  • Ceas sau smartwatch – la fel ca un smartphone, ceasul este un cadou de care persoana iubită nu se va despărți niciodată. Un ceas clasic sau un smartwatch pot fi deopotrivă potrivite, în funcție de stilul său. Un fitbit e o altă variantă binevenită, fiind un accesoriu perfect pentru persoanele interesate de un stil de viață activ și sănătos.
  • Cărți – o carte poate spune mai multe decât o sută de felicitări de Sfântul Valentin, mai ales dacă este aleasă cu grijă, ținând cont de preferințele literare ale persoanei iubite. Jumătatea ta citește cu plăcere și se bucură de fiecare dată când își adaugă noi volume în bibliotecă? Cărțile vor fi cu siguranță o alegere inspirată. Încearcă să afli care sunt autorii săi preferați și cumpără-i volumele care-i lipsesc. Dacă e vorba despre un autor român, ai putea face rost chiar de un autograf, ce poate înlocui cu succes clasicele mesaje de Sfântul Valentin.
  • Un sejur romantic – vrei să investești într-un cadou care să-ți impresioneze jumătatea? Rezervă o excursie într-un loc la care visează de mult – fie în țară, fie în străinătate. Imaginează-ți cum ar fi, de exemplu, să îți declari dragostea de Valentine’s day la o cafenea elegantă din Paris sau pe o plajă cu nisip auriu.
  • Bilete la concert – cumpără-i bilete la concertul trupei preferate și folosește-te de plicul unei felicitări de Sfântul Valentin pentru a nu deconspira surpriza până nu se uită în interior. La fel de bine poți cumpăra bilete la teatru sau la un eveniment unde știi că își dorește să meargă.
  • Bilete la spa – un masaj și câteva ore de răsfăț la saună sau piscină sunt cadouri excelente, mai ales dacă rezervi o variantă de cuplu, astfel încât să vă puteți bucura împreună de relaxare. Există multe spa-uri care oferă de sărbători promoții speciale, ce includ șampanie, bomboane de ciocolată și atmosferă romantică.

Mesaje de Sfântul Valentin pentru jumătatea ta și pentru persoanele dragi

mesaje valentine's day

Atunci când vine vorba de Ziua Îndrăgostiților, dragostea poate fi împărtășită atât cu persoana iubită, cât și cu prieteni sau familie. Dacă nu ai găsit încă acea persoană specială sau nu poți fi aproape de ea, le poți face urări de Sfântul Valentin și celor de care te leagă afecțiunea sau prietenia.

Alege-ți, prin urmare, din lista de mesaje de Valentine’s day de mai jos acele cuvinte care ți se par potrivite pentru cea sau cel căruia vrei să îi mărturisești ce simți:

Te iubesc din prima clipă în care te-am cunoscut și te voi iubi o viață întreagă. Îți mulțumesc că ești alături de mine.

Dincolo de cuvinte mari sau replici prea folosite, eu îți spun doar ceea ce simt atunci când te văd: te iubesc.

Poate că nu sunt întotdeauna cel mai bun om sau cel mai simpatic partener, dar te asigur că voi fi mereu omul care te iubește mai mult ca orice.

În viață credem că iubim de zeci de ori și tot de-atâtea ori ne înșelăm. Mă bucur că am găsit în tine persoana alături de care simt că dragostea e reală.

N-aș fi crezut vreodată că mă voi simți ca la 15 ani și că voi zâmbi fără noimă la vederea cuiva. Îți mulțumesc că mi-ai adus tinerețea înapoi și că mă faci să iubesc ca în adolescență.

Se spune că fiecare om are o sumă constantă de dependențe. Tu ai devenit obiceiul meu preferat și nu vreau să mă las niciodată de tine. Te iubesc.

Dacă vreodată vei crede că ai pierdut totul, ține minte că pe mine mă vei avea întotdeauna.

Neinspirat, împrăștiat, aiurit și neserios. Am zeci de defecte, însă tu ești cea mai mare calitate a mea. Te iubesc profund și sincer.

Ca un copil, mă bucur în fiecare zi de cuvintele tale. Deși nu ești lângă mine, te port în fiecare pas și în fiecare gând.

În final, nu uita cel mai important principiu: atât în cazul cadourilor, cât și în cel al unor simple urări de Sfântul Valentin, e bine să optezi pentru ceva ce știi că i s-ar potrivi ca stil persoanei iubite. De exemplu, între o persoană care iubește romantismul și una puțin mai cinică vor exista întotdeauna diferențe, așa că gusturile în materie de cadouri și de mesaje de Valentine’s day se pot deosebi și ele de la cer la pământ. Doar tu poți să intuiești exact ce i-ar plăcea cu adevărat jumătății tale.

Alte Articole

Istoria jocurilor de noroc

Istoria jocurilor de noroc

Primele jocuri de noroc Bazându-ne pe dovezile oamenilor de știință, putem afirma că primele dovezi concrete care atestă începutul jocurilor de noroc au fost găsite în Mesopotamia, în jurul anului 3000 î. e. n. Astfel, istoria jocurilor de noroc începe cu descoperirea zarului, despre care se crede că a fost folosit pentru pariuri și pentru […]

Citeste mai mult
idei filme cu viruși și epidemii

6 filme despre epidemii de vizionat în această perioadă

Imaginaţia scenariştilor de la Hollywood nu cunoaşte limite, iar cea mai bună dovadă în acest sens este tot ceea ce trăim acum, odată cu pandemia cu COVID-19. Pasionaţii de cinematografie s-au grăbit să asocieze acest nou virus cu unele filme despre epidemii, producţii hollywoodiene din trecut. Adevărul este că atmosfera şi unele aspecte se aseamănă […]

Citeste mai mult
idei documentare despre epidemii

7 documentare despre epidemii

Te invităm să citești mai jos câteva dintre cele mai interesante documentare despre epidemii pe care le poți viziona în această perioadă, dar nu numai. Documentare despre epidemii 1. “Pandemia – Virusul Gripal (2020)” Acest serial-documentar difuzat de Netflix, a cărui lansare a avut loc în aceeaşi perioadă în care virusul Covid-19 din China a […]

Citeste mai mult

Fii la curent cu cele mai noi oferte la casino

Abonează-te la newsletter și asigură-te că nu pierzi nicio ofertă exclusivă